COMUNICAT LIMBA ROMÂNĂ

07 iunie | 03 septembrie 2016
ROMÂNIA FILM FESTIVAL
CINEMA ÎN ROMÂNIA – ROMÂNIA ÎN CINEMA
#romaniafilmfest

După marele succes de critică și public din ultimii ani și după numeroasele premii obținute la cele mai importante competiții internaționale, cinematografia românească devine vedetă în Italia la prima ediție a "ROMÂNIA FILM FESTIVAL".
E vorba de un festival itinerant dedicat celor mai bune filme românești, care se va derula pe parcursul a patru luni, dând naștere la o fereastră virtuală deschisă între cele două țări: România și Italia.  Din iunie până în septembrie, publicul italian va avea ocazia să cunoască România dintr-o altă perspectivă, originală şi amplă, oferită de câteva din cele mai recente filme româneşti de succes. De aceea tema primei ediţii este  CINEMA  ÎN ROMÂNIA - ROMÂNIA ÎN CINEMA.
Noutatea absolută a Festivalului este implicarea în proiect a două din cele mai importante Universităţi din Italia: Universitatea Roma Tre şi Universitatea “L’Orientale” din Napoli.
Festivalul aduce, de asemenea, un omagiu sculptorului Constantin Brâncuşi, la 140 de ani de la naștere, marcată prin imaginea pe afişul oficial a"Coloanei infinitului" și cu proiecția a două filme despre viața lui: "Brâncuşi în eternitate" şi documentarul "Constantin Brâncuşi. Coloana sau Lecția despre infinit".
PROMOTORII FESTIVALULUI - Iniţiativa aparţine Asociaţiei româno-italiene ProCultura - RoArte şi beneficiază de susținerea unor instituții importante din ambele țări: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului de Externe român, Ambasada României în Italia, Regiunea Lazio, Universitatea Roma Tre, Universitatea din Napoli "L'Orientale", Consorțiul de navigare a lacului Bracciano.
INVITAŢII SPECIALI - Invitați speciali ai festivalului vor fi regizorii Andrei Gruzsniczki (Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Roma, 2013) și Cătălin Mitulescu (“Palme d'Or” la Cannes, în secțiunea de scurt metraj, Premiul 2004 la secţiunea “Un Certain Regard” la Cannes 2006 ).
ÎNTÂLNIRI ŞI DEZBATERI - Filmele prezentate vor fi, cu o singură excepţie, proiectate în limba română cu subtitrare. Programul include întâlniri și discuții cu invitați italieni și români. Intrarea la toate proiecţiile va fi liberă, până la epuizarea locurilor.
ETAPELE FESTIVALULUI Obiectivul din acest an al Festivalului este acela de a se adresa unui public vast şi variat. Festivalul va fi împărţit în trei etape.

Prima etapă se va desfăşura în cele două universități italiene partenere: Universitatea Roma Tre și Universitatea din Napoli "L'Orientale". Spectatorii vor fi, în primul rând, studenții din cele două orașe. Ei vor avea posibilitatea să cunoască şi să înţeleagă mai bine societatea, dar şi  cultura românească prin modul de lectură și interpretare specific cinematografiei.
A doua etapă se va desfăşura în luna august, într-un cadru de basm oferit de Lacul Bracciano de lângă Roma, o zonă turistică presărată cu situri istorice şi peisaje încântătoare, dominată de celebrul Castel Orsini – Odescalchi.
Cea de a treia și ultima etapă va avea loc la prestigioasa Casa del Cinema din Villa Borghese, în plin centrul Romei. ROMANIA FILM FESTIVAL are privilegiul de a fi inclus din cadrul programului de vară la Villa Borghese, considerată un templu al cinematografiei din capitala Italiei.
PROGRAMUL PRIMEI ETAPE
Toate filmele prezentate în cele două Universităţi din Italia au obţinut premii la competiţii internaţionale.
La Roma, proiecţiile vor avea loc la sediul Departamentului de limbi, literaturi şi culturi străine al Universităţii Roma Tre, Sala “Ignazio Ambrogio”, pe Via del Valco San Paolo, nr 19.
Marți 07 iunie - Universitatea Roma Tre
14: 30- Deschiderea oficială a Festivalului de Film Românesc
Sunt invitaţi: S.E. Ambasadorul României în Italia, Dana Constantinescu, producătorii Renata Rainieri și Ugo Tucci, Riccardo Agostini (Consilier al Regiunii Lazio), Donatella Pascucci – Ministerul Culturii, Direcţia Cinematografie, Prof. Mira Veronica Mocan- Catedra de limbi, literaturi și culturi străine (Universitatea Roma Tre), Teodora Madasa, creatorul Festivalului și președinta Asociaţiei ProCultura - RoArte şi jurnalista Miruna Cajvaneanu.
Va urma proiecția filmului CLOSER TO THE MOON (2013) de Nae Caranfil.
Marți 14 iunie - Universitatea Roma Tre
14:30 - Q.E.D (Quod Erat demonstrandum) (2013) de Andrei Gruzsniczki
Miercuri 22 iunie - Universitatea din Napoli “L'Orientale”
Palazzo del Mediterraneo Via Marina 59, Sala T2
10:00 – O zi dedicată invitatului special: regizorul Andrei Gruzsniczki, care va prezenta două dintre filmele sale: Q.E.D. (Quod Erat Demonstrandum) și Cealaltă Irina.
Alături de el vor fi prezenţi: Prof. Giovanni Rotiroti, cercetător de Limbă și literatură română (Universitatea din Napoli l’Orientale), Prof. Camelia Sanda Dragomir, cercetător la Universitatea din Napoli l’Orientale, Izabela Pulpan, jurnalistă, preşedinta Federaţiei Străinilor din Italia şi Teodora Madasa, creatorul Festivalului și președinta Asociaţiei ProCultura - RoArte.
Va urma proiecţia filmului Q.E.D (Quod Erat demonstrandum) de Andrei Gruzsniczki.
15:00 - CEALALTĂ IRINA Andrei Gruzsniczki.
Miercuri 29 iunie - Universitatea din Napoli L'Orientale
15:00 – Closer to the moon (2013) de Nae Caranfil
Joi 30 iunie - Universitatea din Napoli L'Orientale
9:00 - Tatăl fantomă (2011) de Lucian Georgescu
11:30 - RETUR (2013) scurt metraj de Emanuel Pârvu
Marți 5 iulie - Universitatea Roma Tre

14:30 – Tatăl fantomă (2011) de Lucian Georgescu


ROMA / Cum se ajunge: de la GARA TERMINI, 7 staţii pe linia METRO B direcția Laurentina până la stația MARCONI apoi mers pe jos aproximativ 500 m până la Via Valco San Paolo, 19.

ROMÂNIA FILM FESTIVAL la Casa del Cinema
Iată şi câteva detalii în avampremieră despre etapa din septembrie a Festivalului, un adevărat maraton de două zile (2 şi 3 septembrie 2016), care se va desfăşura la Casa del Cinema din parcul Villa Borghese la Roma.
Protagonistul etapei va fi regizorul Cătălin Mitulescu, care va prezenta pentru prima dată în Italia, cel mai recent film al său, Dincolo de calea ferată (2015), împreună cu filmul Loverboy (2011).
Cu prilejul sărbătoririi dedicate celor 140 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, vor fi prezentate două filme: "Brâncuşi în eternitate" (2011), de Adrian Popovici și documentarul "Constantin Brâncuşi. Coloana sau lecţia despre infinit" ( 2002) de Laurenţiu Damian. În program e prevăzut şi debutul regizoral al artistei românce Kristina Cepraga, prin proiecția scurtmetrajului său, Tamara.
În cele din urmă, o surpriză pentru fanii recordurilor de viteză şi ai peisajelor uluitoare: va fi proiectat documentarul “Ultima provocare” realizat de Sante Paolacci despre Fabio Barone, care, în 2015, a intrat Cartea Recordurilor după ce a traversat Transfăgărășanul la volanul unei maşini Ferrari 458 in 9’13”442.
Festivalul se va încheia cu o proiecție specială dedicată românilor care trăiesc departe de patrie și italienilor îndrăgostiţi de tradițiile românești și spiritualitatea profundă a poporului nostru. Va fi proiectat pentru prima oară în Italia documentarul “România, drumul de la patimi la lumină”, realizat de unul din partenerii media ai Festivalului, agenţia de presă Agerpres.
Festivalul este realizat cu sprijinul celor două Universităţi din Italia, Universitatea ROMA TRE şi UNIVERSITATEA DIN NAPOLI L’ORIENTALE şi cu ajutorul mai multor asociații din Italia: Europaeus, Federaţia Străinilor din Italia, Asociația Profesioniștilor Românilor din Italia - APRI, Asociația părinţilor români din Italia – ADGRI. Nu în ultimul rând, organizatorii mulţumesc Consorţiului de navigare a Lacului Bracciano.
Iată şi partenerii media italieni și români care au răspuns invitației: agenția ASKANEWS (Italia) și agenția de știri AGERPRES, Radio România Actualități, ROMA TODAY şi NAPOLI TODAY, Romanian Global News, ziarele românești din Italia: Gazeta Românească şi Emigrantul, revista bilingvă Piu Culture, Radio Link, portalul iromeni.com şi revista Cealaltă Românie.
Festivalul de Film de România este realizat cu sprijinul Ministerului român al Afacerilor Externe - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Sponsori: Lycamobile, Corso Grand Suite, Trattoria Moderna, Blue Air.

FILMELE FESTIVALULUI
CLOSER TO THE MOON (2013) de Nae Caranfil
Nouă premii GOPO (2013)
Bucureşti 1959 Un spectaculos jaf asupra unei furgonete a Băncii Naţionale pune întreaga ţară pe jar. În România comunistă, un astfel de atac gangsteresc este de neconceput atât pentru autorităţile statului, cât şi pentru orice om normal: ce poţi să faci cu lei neconvertibili, într-un regim politic şi economic ce limitează drastic utilitatea banilor?
Autorii loviturii: patru bărbaţi şi o femeie, toti comunişti situaţi la vârful ierarhiei de Partid, departe de orice lipsuri materiale. O lună mai târziu sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la moarte; dar în aşteptarea execuţiei sunt “invitaţi” să-şi joace propriile roluri într-o reconstituire cinematografică a acţiunii lor, menită să devină un film educativ şi de propagandă, destinat oamenilor muncii din întreaga ţară!
Q.E.D (Quod Erat demonstrandum) (2013) de Andrei Gruzsniczki
Premiul Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Roma, filmul este realizat în alb-negru. Acţiunea se petrece în 1984 în plină dictatură comunistă.  Regimul controlează cetățenii săi în mod strict, dar se observă primele fisuri în sistemul de supraveghere. Sorin este un tânăr matematician genial, căruia i se interzice publicarea unui studiu ştiinţific în ţară. Printr-un prieten fugit în Franţa, încearcă să trimită în străinătate cercetarea sa.
CEALALTA IRINA (2009) de Andrei Gruzsniczki
A primit premiul pentru cel mai bun debut (film de lung metraj), conferit de Filmmakers Circle  la a cincea ediție a Festivalului de Cinematografie Sud-Est European (SEE Fest), Marele Premiu la Festivalul Internațional “Anonimul”, premiul pentru regie “Atlas d’argent” la Festivalul de Film de la Arras (Franţa), Marele Premiu și Premiul FIPRESCI obținut la a cincea ediție a Festivalului CinePécs Moveast, Premiul "Zilele filmului românesc", obținut la a opta ediție TIFF 2009 și premiul III la Festivalul de Film de la Bergamo, 2009.
Filmul este inspirat din evenimente reale și are la baza un scenariu scris la șase mâini (Ileana Muntean, Mircea Staiculescu şi Andrei Gruzsniczki). Cealaltă Irina este "Irina" pe care Aurel o descoperă încetul cu încetul, când e prea târziu. Adică abia după ce ea s-a întors acasă închisă într-un sicriu de zinc. Sicriul, sigilat cu ceară roșie, vine din străinătate, acolo unde Irina plecase să lucreze, ambițioasă, pentru un viitor mai bun. Viitor care nu-l includea pe Aurel.
Tatăl fantomă (2011) de Lucian Georgescu
Premiul special la Festivalul Internațional de Film "Shaken’s Stars", selectat la a cincisprezecea ediție a Festivalului de Film al Uniunii Europene, la Festivalul de Film Raindance și la Festivalul de Film de la Montreal.
Protagonistul este Robert Traumn, interpretat de Marcel Iureș, profesor american aflat în căutarea tatălui său, celebrul romancier, și a unchiul său, celebrul gangster din Chicago. În căutările sale, este ajutat de frumoasa bibliotecară Tanya. Ajug astfel la Sami, vechi prieten al tatălui lui Robert, aflat şi el în mijlocul unei situaţii dificile.
RETUR (2013) de Emanuel Pârvu
Cu o distribuţie de excepţie (Dorina Lazăr, Constantin Cojocaru, Andi Vasluianu), filmul prezintă hotărârea unei familii din Delta Dunării de a respecta un vechi ritual legat de spălarea oaselor morţilor, în ciuda opoziţiei preotului din localitate.


Romania Film Festival / Birou de presă Miruna Cajvaneanu
romaniafilmfest@gmail.com

Blogul festivalului www. romaniafilmfest.blogspot.it

Twitter @RomaniaFilmFest #romaniafilmfest

Nessun commento:

Posta un commento